Viață Veșnică!

Este un salut folosit încă de geto-daci, strămoșii moldovenilor și românilor de azi, care locuiau pe teritoriul întregii peninsule Balcanice. Ei credeau în nemurirea Sufletului… mai precis, în înțelegerea lor, viața curentă era doar o etapă spre viața adevărată, care începea imediat după moarte…  Or, o poziție foarte aproape de esența Creștinismului de azi!

Geto-dacii mureau cu zâmbetul pe față și-și petreceau morții solemn, cu cântece, dansuri și veselie, iar nounăscuții erau întâlniți cu bocete. Erau oameni drepți, onești și buni la suflet, luptători neînfricați, gospodari adevărați, negustori cinstiți și cârmuitori înțelepți. Dacia Mare, era unicul spațiu, din epoca antică, în care din principiu, nu exista sclavia!

Pe pământurile strămoșilor noștri, întotdeauna își găseau adăpost popoare migratoare pașnice și cele, care erau persecutate din diferite motive, inclusiv religioase. Toți își găseau o bucată de teren pentru a trăi în pace și bună vecinătate! Libertatea fiecăruia, deschiderea și cinstea – erau principalele valori ale strămoșilor noștri… 

…astăzi, având în vedere cadranele ideologice existente, eu folosesc salutul dat ca o doleanță de a trăi așa, încât memoria despre tine, despre ceea ce ai reușit să faci pe pămînt – să trăiască veșnic!

În continuare, găsiți câteva piese contemporane pe motive Dacice: