Notițe pe parcursul primei părți a Atlas-ului

Odată ce începusem prima parte, mi-am promis, că finisând-o am să găsesc neapărat timp ca să-mi fac un rezumat al impresiilor și am să las aici, în blog notița înnainte de a începe să citesc partea a doua. O săptămână în urmă am primit de la Bestseller.md volumele doi și trei. Deja de mai multe zile tot mă trage să o iau pe a doua, de asta am să notez operativ doar ceea ce mi s-a memorizat cel mai mult.

Ce se poate spune după parcursul a unei treimi? Romanul este cu adevărat captivant, chiar și dacă începutul este greu de înfruntat. Are o nuvelă bine gândită, cu scopuri clare. Ar fi greu de așteptat altceva de la ”Cea mai influentă carte editată vreodată în SUA după Biblie”! (Conform celei mai mari cercetări între cititori realizate de Biblioteca Congresului SUA)

Cele mai importante gânduri din prima parte, din cele pe care le-am acceptat:

  • În cele din urmă, fiecare muncește pentru sine! Și cu asta sunt cu totul de acord! Cât nu s-ar vorbi de mult despre altruism și folosul obștesc al căreiva întreprinderi sau activități – fiecare antreprenor, până la urmă, muncește pentru propria persoană! Egoismul și interesul personal – sunt cele mai puternice motoare ale omenirii…
  • Mi-a plăcut că autorul a încercat să creeeze idealul omului ”care este mișcat de scop”. Scopul – este cea mai importantă caracteristică a omului. Viața fără scop – este goală.
    • Pentru a simți fericire din muncă, omul care merge pe calea scopului său, nu are nevoie de aprobări și aprecieri din exterior
  • Crucea leaderului constă în a trage după sine oameni: atât pe rude și apropiați, cât și angajații. Asta trebuie acceptat. Asta trebuie să învățăm să facem ușor și calm… atunci vin și puterile!
  • Mi-a plăcut contrastul ditre dialogurile, pe care le poartă oamenii de afaceri între ei și cu alte personaje. Laconicitatea și precizia primelor și duelurile verbale cu cei din urmă
  • Soluțiile geniale au obișnuința de a veni în momente de criză:
    • Când Rearden a primit informația că a fost votată lega Egalității de Șanse, care-i dezavantaja enorm afacerea, el nu și-a pierdut echilibrul interior. Datorită faptului că și-a păstrat starea de spirit, anume în acel moment i-a venit soluția de a îmbunătăți proiectul podului care deja era îmbunătățit!

Ce nu mi-a plăcut, sau nu am acceptat:

  • Așa numitele ”personaje din carton”, diferența exagerată între ”sfinți” și ”afurisiți”
  • Nu mi-a plăcut faptul că ”sfinții”, dintr-o cauză neclară, toți ca unul sunt lipsiți de copii, ia marea lor majoritate chiar și de familie și de trecut. Au apărut nu se știe de unde și tot așa dispar pe parcursul romanului unul câte unul…
    • Singurătatea – este oare o condiție obligatorie a succesului? Cu asta nu sunt de acord. Este un stereotip periculos. Posibil că a apărut din cauză că autorul a fost și ea singuratică pe parcursul vieții
  • Încă nu mi-a plăcut că autorul forțează senzația de revoltă de ”lipsa de verticalitate” în masa cea mai mare de oameni care se manifestă prin faptul că lumea înconjurătoară le joacă jocul celor slabi:
    • De-ar fi toți leaderi – cu cine să lucrezi? Pe cine să tragi după tine? 🙂
    • Daca n-ar fi greutăți de înfruntat?..
  • Este evident că autorul niciodată în viață nu a făcut afaceri. Dar scrie despre afaceri privind dintr-o parte.
    • Trebuie să recunoaștem că are o privire destul de pătrunzătoare, care cuprinde multe detalii

Senzații și sentimente:

  • În general romanul ajută bine să ții tonusul afacerii. Îți dă un fon bun pentru rutina de zi cu zi. Un nou unghi de vedere spre operaționalitatea zilnică…
  • Te motivează pentru setarea unor obiective mari! Spre hotărâre, spre productivitate, spre urmare a obiectivului
  • Pentru mine este prima experiență, din ultimii 5 ani, de citire a unei opere mai voluminoase în limba moldovenească/română. De obicei, așa gen de literatură citesc în rusă. Dar experiența îmi place. Părțile 2 și 3 cred că le voi citi tot în română. Deși, pentru viteză, ar fi comod de avut și un audiobook. Știu că este în rusă, dar în română până cînd nu l-am găsit. Sper că până ce. Dacă este pe undeva, Vă rog să lasați un link în comentariul la acest post.

 

Трансерфинг Реальности, Вадим Зеланд

Насколько каждое человеческое существо могущественно, будучи создано по Образу и Подобию, настолько подавляющее большинство людей не осознает всей той силоы, которой обладает. Слишком часто, для того что бы просто подогреть стакан воды мы тратим МегаВатты энергии и КилоТонны эмоций, круша и штормя окружающее пространство.

Вадим Зеланд в очень популярной и простой форме, на простом языке, используя яркие и близкие образы раскрывает читателям механизмы действия Законов Природы, их причинно-следственную природу, прямые и обратные связи. Помогает многое вспомнить. Очень рекоммендую книгу всем кто уже пробуждается или только ищет подходов это сделать. Крайне практичное пособие.

Пространство Вариантов, Вадим Зеланд
Пространство Вариантов, Вадим Зеланд, Трансерфинг Реальности

Делитесь книгами на Raftica| Bun venit pe Raftica.com| Welcome to Raftica – book exchange

Raftica - shimb de carti
Raftica - shimb de carti

Наша работа по разработке национального сайта обмена книгами привела к запуску первой бета-версии. Сайт вполне функционален, правда для практической работы необходимы некоторые навыки владения WordPress, так как все движется именно на нем. Если быть уж совсем точным, то это WordPress MultiUser с плагином BuddyPress. В будущим интерфейс будет значительно упрощен для доступа пользователей c любой интернет-подготовкой.

Ma bucur să pot să spun,  că proiectul de creare a primului site national dedicat schimbului de cărţi a intrat în faza lansării primei beta-versiuni. La moment este funcţional, dar pentru utilizare deplină sunt necesare careva abilităţi WordPress, deoarece totul se mişcă anume pe el. Mai exact, noi am instalat WordPress MultiUser împreună cu plugin-ul BuddyPress. În viitor interfaţa va fi considerabil simplificată, pentru accesul utilizatorilor de orice nivel de pregatire internet.

I’m happy to tell, that our work to development a national book exchange portal led to the launch first beta. The site is quite functional, it is true for the practical work, but required some skills of WordPress, because everything moves on it. To be really quite accurate, it is WordPress MultiUser with BuddyPress installed. In the future will be considerably simplified interface for user access any Internet training.

книга vs. монитор

затруднения при чтении с компьютерного монитора
В начале компьютерной революции многие фантасты и реальные аналитики предрекали исчезновение печатных носителей информации. В начале 90-х годов, в определенный момент времени акции компании Xerox резко упали вследствии одного подобного долгосрочного прогноза одной авторитетной консалтинговой компании. Но реальность показывает, что человеку трудно долго читать с монитора компьютера. Почему? Дело в том, что эффективное чтение предполагает глубокую концентрацию и полный уход в материал. Этот процесс вовлекает всю свободную энергию организма. И чем больше свободной энергии, тем глубже концентрация на чтении, соответственно тем выше качество восприятия материала и полученное удовольствие от процесса.Когда человек находится перед компьютером или под влиянием другого электромагнитного излучения, часть его свободной энергии направляется на нейтрализацию вредного влияния этого излучения. Вследствии этого свободной энергии для чтения меньше и, соответственно, глубина концентрации то же.
Вот почему люди, по многу работающие за компьютером, при первой же возможности, распечатывают отчет или статью и инстинктивно пересаживаются за другой стол, чтобы иметь возможность глубже уйти в материал…

Но наука не стоит на месте, сегодня уже появились эффективные устройства, позволяющие нейтрализовать вредное влияние электромагнитного поля компьютера. Некоторые из них можно найти на сайте www.ayus.md.

Ариадна Тыркова-Вильямс, „Жизнь Пушкина” том I-ый

Ариадна Тыркова-Вильямс "Жизнь Пушкина", биография поэта, Молодая Гвардия 2001г.
Ариадна Тыркова-Вильямс "Жизнь Пушкина", биография поэта том I-ый, Молодая Гвардия 2001г.

Ариадна Тыркова-Вильямс „Жизнь Пушкина”, биография поэта из серии ЖЗЛ, том I-ый, Молодая Гвардия 2001г.

ISBN 978-5-235-03035-0

Описание: Автор книги „Жизнь Пушкина”, Ариадна Владимировна Тыркова-Вильямс (1869-1962), более сорока лет своей жизни провела вдали от России. Неудивительно поэтому, что ее книга, первый том которой вышел в Париже в 1929 году, а второй – там же почти двадцать лет спустя, оказалась совершенно неизвестной в нашей стране. А между тем, это пожалуй, – наиболее полная и обстоятельная биография великого поэта. Ее отличают доскональное знание материала, изумительный русский язык (порядком подзабытый современными литературоведами) и, главное, огромная любовь к герою, любовь которую автор передает и нам, своим читателям.

Начал читать 13.10.2009 закончил 25.12.2009 г.

Прочитано за 20:44 чистого времени и 73 календарных дня Continuă lectura „Ариадна Тыркова-Вильямс, „Жизнь Пушкина” том I-ый”