(Română) Intr-o estimare a unei posibile relații cu un fond de investiții,

dragi colegi tineri antreprenori, astăzi, datorită evenimentului JCI: Business Travel,  am conștientizat că un important moment constă în faptul să depășim frustrarea că o idee de afaceri pe care o purtăm poate fi furată de către cineva, sau realizată de către fond sau altcineva de pe lângă fond… și m-a ajutat în această conștientizare expresia care a sunat la una din întâlnirile de ieri, ceva în felul urmator: ”…suntem aici, inclusiv și din cauză că, considerăm necesar să fim utili și celor mai puțin fericiți ca noi…”

Personal pe mine poziția acestui domn m-a pus pe gânduri. Chiar se poate cineva considera mai fericit decât altcineva? Chiar dacă a obținut succes impresionant în lumea materială? Eu cred cu adevărat, că cei fericiți suntem noi, cei tineri, plini de energie, de intenții, de planuri și cu toate căile deschise, într-o lume care se deschide tot mai mult și mai mult celor motivați și competenți…

Pe de altă parte sunt de acord cu același Domn, că avem multe de învățat, multe de schimbat… în primul rând în noi înșine: să fim îndrăzneți, să depășim limitele noastre interioare, să învățăm să formulăm idei așa ca ele să fie înțelese de diferți oameni, să fim gata să  împărțim  succesul și cu alții, numai așa ideile noastre vor putea căpăta adevărate șanse de realizare și să devină proiecte cu impact semnificativ local, social și chiar global; să învățăm să ne focusăm pe termen mediu și lung,  să fim perseverenți, să ducem lucrurile începute până la capăt…

Adevărata valoare într-o idee de afaceri o are nu însuși ideea în sine ci persoana, echipa care stă în spatele acestei idei. Și iarăși, nu atât calitățile și abilitățile lui de moment, cât dorința, capacitatea și energia cu care el vine pentru a soluționa o necesitate a pieței sau o problemă socială. Dacă aceast om este capabil să vadă o problemă și să-i ofere soluție, înseamnă că el are viziune, vedere socială, capacitate de a vedea! Și daca ai capacitatea asta de a vedea, vei vedea și în continuare, chiar daca altcineva îți prea, îți fură idea. Și fii sigur, că dacă ți s-a întâmplat una ca asta, înseamnă că nu-i ideea ta, și imediat vine alta, și mai înteresantă, mai profitabilă…

Într-o formulare mai simplistă a percepției care-o am, fondurile de investiții, toți acești așa numiții Business Angels, nu sunt altceva decât niște structuri apropiate de cei care tipăresc banii, asemănătoare după funcții cu băncile comerciale, și care caută să profite de energia și capacitatea antreprenorială a purtătorilor de energie, adică noi, antreprenorii. Astfel noi, purtătorii de idei și de energie, rămâne numai sa le putem bine formula, prezenta și realiza responsabil.

Și deoarece cuvântul cheie devine ”a învăța”, o latură importantă a procesului de învățare continuă este să alegem bine pe cei de la cine învățăm! În acest sens adevărata valoare o au oamenii care au obținut deja succes prin efort propriu, care cresc continuu fără ca să se oprească, care știu din practică ce înseamna cele menținoate mai sus și care ne pot împărtăși pe viu (nu în mod virtual, la distanță sau în cărți), ci prin contact direct experiența lor, putând detaliza până la infinit orice exemplu pe care-l aduc.

Astfel conștientizez tot mai mult rolul și valoarea JCI – organizația tinerilor antreprenori care ne oferă o șansă foarte rară în ziua de azi de a intra în contact direct cu persoane valoroase și care cu toată deschiderea vin gată să-și povestească istoria, să-și împartă experiența, să răspundă practic la orice întrebări, să devină chiar și co-investori în proiecte înteresante…

//